Continutul Principal

Sedința Camerei Deputaților din 13 iunie 2018

Data: 16 noiembrie 2018 |  Autor:

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

Cătălin-Ioan Nechifor – despre lipsa finanţării în ceea ce priveşte construcţia centurii ocolitoare a municipiului Suceava;

 

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Domnule preşedinte,

Domnule deputat Cornel Itu,

Bună dimineaţa!

Vreau să ţin o declaraţie politică pe o temă foarte fierbinte la Suceava, cel puţin, pentru că săptămâna trecută, pentru a nu ştiu câta oară, a fost din nou crescută valoarea investiţiei la centura de ocolire a municipiului Suceava, de data aceasta de la suma de 370 de milioane, la 399 de milioane, prin hotărârea de guvern care are la bază o documentaţie tehnică care a fost realizată la ministerul de resort timp de trei ani. Nu a durat chiar foarte mult! Adică un plus de 30 de milioane lei, în condiţiile în care preţul pe kilometru este, în acest moment, la centura de ocolire a Sucevei, de aproximativ 8 milioane de euro.

Este vorba, aşadar, de foarte mulţi bani în plus, este vorba de circa 100 de milioane, care trebuie găsiţi la buget, pentru că, din păcate, astăzi gradul de realizare este de doar 87%. Oricum o dai, nu iese nici procentual, nici valoric, iar concluzia este simplă, că de la 220 de milioane de lei, cât a costat iniţial, în 2007, iată că astăzi, în 2018, a ajuns să coste această centură a Sucevei 400 de milioane, deci practic s-a dublat şi este necesar să fie găsită o sumă de peste 100 de milioane de lei în bugetul de stat, pentru a finaliza lucrările.

Problema este alta. În afară de faptul că alocarea financiară pe anul acesta este zero, şi sper ca la rectificare să avem totuşi ceva alocare, pentru că altfel nu o să facem chiar nimic, iar, în fapt, problema este legată de ceea ce înseamnă proceduri de licitaţie, ceea ce înseamnă contestaţii, contractări, perioade de timp pierdute şi mă tem că în acest an nu o să putem reuşi să facem mai nimic.

Mai mult decât atât, din ceea ce citesc în documentaţia tehnică, de la AMT, iată că sunt foarte mari probleme cu stabilitatea versantului, din acea zonă, undeva pe la poziţia kilometrică 0,450 până la 0,750, acolo unde, de-a lungul timpului, au fost foarte multe surpări de teren, iar lucrarea practic se scufundă vizibil.

În final, pot să vă spun că îmi doresc ca această Companie Naţională, CNAIR, să fie în măsură să termine această lucrare, această investiţie. Cred că pe nimeni nu mai interesează cât costă acum şi faptul că deja s-a dublat valoarea investiţiei şi cred că pe nimeni nu mai interesează, din păcate, că plătim un preţ uriaş – 8 milioane de euro pe kilometru -, ceea ce, evident, este cel mai mare preţ din lume pentru o amărâtă de stradă, cu o singură bandă pe sens, doar undeva o porţiune fiind dublată în zona de urcare.

Aşadar, 13 kilometri de neputinţă în foarte mulţi ani, şi sper că, totuşi, poate cândva, undeva, cineva va fi în stare să o termine.

Cătălin Nechifor, deputat neafiliat de Suceava.

Mulţumesc.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.