Continutul Principal

Sedința Camerei Deputaților din 16 mai 2018

Data: 16 noiembrie 2018 |  Autor:

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:   Mihaela Huncă – declaraţie politică ce are ca obiect Promisiuni îndeplinite de coaliţia PSD-ALDE în primele luni ale anului 2018;

Doamna Mihaela Huncă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Obiectul declaraţiei politice: „Promisiuni îndeplinite de Coaliţia PSD-ALDE în primele luni din anul 2018”.

Realitatea contrazice din nou propaganda opoziţiei şi lista de dezinformări a domnului preşedinte Klaus Iohannis.

În pofida inflaţiei şi a creşterii preţurilor generate de factori externi, în general, salariaţii români pot cumpăra mai mult decât anul trecut.

Institutul Naţional de Statistică confirmă creşterea nivelului de trai al românilor. În martie 2018, puterea de cumpărare a salariaţilor a fost mai mare cu 10,1%, faţă de martie 2017.

În acelaşi timp, un nou angajament important, asumat de PSD – asigurarea voucherele de vacanţă -, a devenit realitate.

Acordarea şi utilizarea voucherelor de vacanţă reprezintă un sprijin extraordinar pentru turismul românesc, dar şi un beneficiu pentru milioane de angajaţi. Valoarea totală a voucherelor de vacanţă pentru 2018, care pot fi în format tipărit, electronic sau pe un card special, este de 400 de milioane de euro.

 

În cifre, Programul „vouchere de vacanţă” înseamnă: beneficiari direcţi – 1.200.000 de angajaţi din sistemul de stat; beneficiari afiliaţi – peste 10.000 de locaţii şi unităţi turistice din toată ţara – hoteluri, restaurante, unităţi de tratament balnear, pensiuni, chiar şi persoane fizice autorizate care s-au înregistrat ca prestatori de servicii turistice şi s-au afiliat.

Valoarea brută a unui voucher, care are valabilitate un an, este în valoare de 1.450 lei brut. Voucherele de vacanţă nu pot fi tranzacţionate şi nici nu pot fi vândute. Acestea sunt nominale, pentru că reprezintă un beneficiu pentru fiecare angajat. Fiecare voucher de vacanţă se impozitează doar cu 10%, aşa cum se impozitează orice tip de venit. Acesta reprezintă un beneficiu în plus şi este normal să fie impozabil. La valoarea voucherului de vacanţă nu se aplică contribuţii sociale. Pentru fiecare angajat care-l primeşte este ca o bonificaţie specială, menită să-i permită şi să îi faciliteze un sejur turistic în România.

 

Voucherele de vacanţă reprezintă o măsură care conturează poziţia PSD faţă de salariaţi, nu doar prin majorări de salarii, ci şi prin îmbunătăţirea, în general, a vieţii celor care muncesc şi contribuie la dezvoltarea ţării.Vă mulţumesc.

 

Deputat al PSD, Botoşani, Mihaela Huncă.

 

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.