Continutul Principal

Sedința Camerei Deputaților din 2 mai 2018

Data: 16 noiembrie 2018 |  Autor:

Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Doamna Mihaela Huncă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea este adresată domnului Valentin Popa, ministrul educaţiei naţionale.

Stimate domnule ministru,

Având în vedere că Ministerul Educaţiei Naţionale s-a angajat, prin Programul de guvernare, pentru perioada 2017-2020, să crească participarea tinerilor în învăţământul universitar, prin consolidarea bazei materiale, care prevede construcţia a 30 de cămine studenţeşti noi, şi prin reabilitarea, modernizarea şi construirea de cantine studenţeşti, vă rog să-mi comunicaţi care este stadiul realizării acestor obiective, până în prezent, şi care sunt termenele asumate de Guvern, prin programele de investiţii aprobate de Parlament, prin Legea bugetului de stat pentru anul acesta?

Vă solicit aceste informaţii, întrucât, în urma raportului publicat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în prezent sunt 107.682 de locuri în unităţile de cazare ale universităţilor de stat, raportat la un număr total de 464.149 de studenţi.

Totodată, am constatat că în acest an a fost demarată procedura privind construirea a şase cămine, iar timpul mediu de construire a unei astfel de clădiri, din momentul aprobării acesteia, este de 90 de luni.

Vă rog să-mi transmiteţi calendarul stabilit şi sumele care urmează să fie aprobate pentru majorarea subvenţiei alocate pentru fiecare student bugetat – pentru cămine, cantine, pentru perioada 2018-2020, detaliat pe fiecare an.

De asemenea, am rugămintea să mă informaţi dacă aveţi în plan şi care este termenul pentru realizarea unei metodologii clare, transparente şi complexe, prin care să se acorde această subvenţie instituţiilor de învăţământ superior, în care să existe o bază, în vederea calculelor acestor fonduri, având în vedere indicatorii propuşi de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, nivelul inflaţiei, creşterea economică şi salariul minim?

Solicit răspuns în scris.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.