Continutul Principal

COMUNICAT DE PRESĂ – Adrian ȚUȚUIANU

Data: 2 aprilie 2019

În urma întâlnirilor și discuțiilor purtate cu comunitatea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din Admininistrația Națională a Penitenciarelor reprezentată de federațiile, asociațiile, fundațiile și sindicatele care acționează sub cupola Forumului Structurilor Asociative din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, se impun următoarele precizări:

 

  1. Pensiile primite de militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională NU sunt pensii speciale, așa cum, în mod eronat, le caracterizează Lia Olguța Vasilescu.
  2. Încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, ele reprezintă pensii de serviciu, fiind o recompensă din partea statului ca mijloc de compensare a privațiunilor pe care le impune profesia, dar și de recunoaștere a importanței activității desfășurate pentru Stat. Mai mult, acest sistem este similar atât la nivelul Uniunii Europene, cât și a țărilor membre NATO.
  3. Susținem adoptarea unei Ordonanțe de urgență, care să abroge art. 40 din OUG nr. 57/2015, art. 7 din OUG nr. 59/2017, art. 41 și 84 din OUG 114/2018, asigurându-se, astfel, dezideratul la funcții, grade, studii, condiții de muncă egale = pensii egale, indiferent de anul pensionării;
  4. Susținem adoptarea unei Ordonanțe de urgență pentru modificarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Anexa VI, cap. I, în sensul eliminării discriminărilor între beneficiarii Anexei VI și ceilalți beneficiari ai Legii amintite, respectiv: eliminarea coeficientului 1,00 pentru militarul profesionist, echivalent cu muncitor necalificat; aducerea funcțiilor de la poziția 1 din Anexa VI la nivelul coeficientului de ierarhizare al secretarilor de stat, conform Anexei IX, adică 8,00 în loc de 4,35; reașezarea tuturor coeficienților de ierarhizare în plaja 1,75 – 8,00, conform specificului piramidal și ierarhizării stricte a structurilor militare.
  5. Susținem repunerea pensiei suplimentare bazată pe contributivitatea militarilor în exigențele legale;
  6. Susținem începerea imediată de repunerii în plată a soldelor/salariilor compensatorii la trecerea în rezervă.

 

De asemenea, interlocutorii au apreciat că Legea nr. 223/2015 adoptată de Guvernul Ponta reprezintă rezolvarea în mare parte a problemelor, întrucât actul normativ respectiv a răspuns cel mai potrivit nevoilor militarilor în rezervă și în retragere.

 

În acest context, PRO ROMÂNIA va solicita președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, să pună pe ordinea de zi proiectele de lege care privesc ordonanțele amintite și care sunt ținute, nejustificat, în sertarele Camerei Deputaților de prea multă vreme.

 

Mai mult, propunerile făcute de Liviu Dragnea la o întâlnire recentă cu reprezentanți centrali ai acestor asociații nu reprezintă altceva decât tergiversarea acestor subiecte. În fapt, Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu sunt principalii autori ai situației actuale din sistem.

 

 

Adrian ȚUȚUIANU

Vicepreședinte PRO România

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.