Continutul Principal

Gabriela Podașcă: Am inițiat un proiect de lege care crește deopotrivă protecția victimei violenței domestice și pedeapsa agresorului. Cerem susținerea ANES

Data: 27 aprilie 2020

PRO România anunță luni, 27 aprilie, înregistrarea unui proiect de lege care garantează reprezentarea în instanță a victimelor violenței domestice și care înăsprește pedeapsa acordată agresorilor pentru nerespectarea ordinului de protecție. Propunerea a fost elaborată de Gabriela Podașcă, deputat PRO România, alături de coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Șanse PRO România, Anca Bălășoiu și cu susținerea altor parlamentari ai formațiunii, Mihaela Huncă și Oana Vlăducă.

”Pentru victimele violenței domestice, izolarea la domiciliu transformă casa într-un mediu de risc. În loc să fie protejate, ele sunt la mâna agresorilor, iar statul încă nu a luat măsuri pentru stabilirea unui climat de siguranță. Am trimis, astăzi, o scrisoare Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse (ANES), în care am recomandat implementarea urgentă a unor măsuri de sprijin pentru victime. În paralel, am inițiat aceste modificări legislative care sprijină reprezentarea victimelor în instanță, pentru că introducem obligativitatea acordării unui avocat din oficiu, în situația în care persoana în cauză nu își poate permite unul”, a declarat deputatul PRO România, Gabriela Podașcă.

În ceea ce privește pedeapsa acordată agresorilor care încalcă ordinul de protecție, se propune creșterea acesteia de la minimum o lună și maximum un an, la minimum 6 luni, până la maximum 5 ani. Proiectul legislativ a fost transmis și spre ANES, modificările având la bază multiple consultări cu organizații non-guvernamentale din domeniu.

”Cei de la ANES știu că numărul victimelor violenței domestice s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut. Ei știu foarte bine și că, adeseori, extragerea victimei de la domiciliu nu înseamnă că riscurile au dispărut și cunoaștem cu toții cazuri în care nerespectarea ordinelor de protecție de către agresori a dus la decese. Sperăm să susțină această inițiativă legislativă și să acționeze preventiv, în sprijinul victimelor violenței domestice care locuiesc, în izolare, cu agresorul”, a declarat Anca Bălășoiu, coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Șanse PRO România.

În scrisoarea adresată conducerii ANES, reprezentanții PRO România au recomandat crearea unor sisteme de alertă în farmacii, care să poată fi utilizate de victimele violenței domestice, transformarea unor hoteluri în spații de găzduire, consiliere și suport, identificarea de finanțări care să susțină construcția de centre noi, susținerea de alocări bugetare corecte per județ și extinderea echipelor de specialiști, implementarea de campanii de informare și conștientizare care să ajute cetățenii să acționeze corespunzător în relația cu victime ale violenței și susținerea furnizorilor privați de servicii sociale.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.