Continutul Principal

Asistenţă redusă la discursul premierului Dăncilă în Parlamentul European, toată atenţia a fost marţi pe Brexit

Data: 16 ianuarie 2019

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat marţi după-amiază, în faţa Parlamentului European reunit în sesiune plenară la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. Discursul premierul român pare că nu a reprezentat o prioritate printre europarlamentari dacă analizăm numărul celor prezenţi în sală. În schimb, premierul s-a contrat cu europarlamentarii români prezenţi în sală.

„România culege ce a semănat de ceva timp încoace, după atâtea scandaluri, după o luptă surdă pe față între președintele Johannis și guvern, după atâta ocară aruncata cu obadă și în țară și în afară.

Astăzi, în Parlamentul European de la Strasbourg, a avut loc lansarea președinției României la Consiliul Uniunii Europene. În sală au fost prezenți 38 de parlamentari din totalul celor 751, în condițiile în care doar țara noastră are un număr de 32. Mai erau vreo 20 de reprezentanți ai Comisiei Europene și cei 25 reprezentanți ai guvernului nostru, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă.

Plictiseala pare cuvântul cheie, așa cum se poate remarca și din capturile de la transmisia live, singurul mai activ părând ministrul român de externe, care verifica de zor telefonul la intervale regulate de timp.

Nu de alta, dar în același moment, la Londra, parlamentul britanic dezbătea efervescent Brexitul.

Din păcate, temerile mele se confirmă chiar de la început, rolul pe care îl avem noi în această președenție este fix acela pe care l-a avut orchestra din Titanic”, a scris deputatul Catalin Ioan Nechifor pe Facebook.

Din delegaţia română mai fac parte, pe lângă premierul Viorica Dăncilă, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, ministrul muncii şi justiţiei sociale, Marius Budăi, şi ministrul afacerilor interne, Carmen Dan.

sursa romaniatv.net

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.