Continutul Principal

Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat: „Clujul s-a dezvoltat, dar A LĂSAT ÎN URMĂ COMUNITĂȚI SĂRACE!”

Data: 29 martie 2019

Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat, fost ministru PSD, actualmente coordonatoarea Pro România Cluj, susţine că firmele şi autorităţilor locale ar trebui să se implice mai mult în ceea ce îi priveşte pe tinerii care urmează să părăsească centrele de plasament, prin ajutoare financiare sau găsirea unui loc de muncă, pentru a nu ajunge dependenţi de ajutorul social.

Pro România Cluj a lansat, vineri, o platformă, “solidar.ro”, care încearcă să ajute copiii şi tinerii instituţionalizaţi după ieşirea lor din sistem în sensul dezvoltării lor atât pe plan personal, cât şi profesional.

“Încercăm să construim nişte proiecte apropiate de oameni în sensul în care să fie practice şi să poată fi utile. Proiectele noastre se adresează ori copiilor aflaţi în zona instituţionalizată ori persoanelor cu dizabilităţi (…) Platforma va facilita informaţiile între cei care au evoie şi cine i-ar putea consilia sau găsirea unui sprijin financiar din partea unei companii şi găsirea unui loc de muncă. În momentul acesta lipsesc acele politici publice pentru inserţia lor profesională, pentru un sprijin, pentru o locuinţă. Când părăsesc aceste centre nu au unde să stea şi asta este o problemă foarte, foarte mare şi din perspectiva angajării. Poate sunt companii care ar putea să se implice în construcţia de de locuinţe”, a spus Cristea într-o conferinţă de presă.

sursa: monitorulcj.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.