Continutul Principal

Cătălin Nechifor acuză PSD de blat cu Cotroceniul: Până se mișcă poștașul, trec cele 30 de zile!

Data: 17 iunie 2020

Deputatul Cătălin Nechifor (Pro România) consideră că liberalii și social-democrații se complac în blocajul apărut în Parlament pe tema prelungirii stării de alertă și că acțiunile PSD oferă Guvernului posibilitatea să tragă de cât oricât vrea și astfel să treacă 30 de zile de stare de alertă fără vot în Parlament.

„Șomajul crește în fiecare zi, întreprinderile dau faliment una după alta, inflația crește, iar băieții de la Palatul Victoria sunt preocupați doar de şolticării. Astăzi au venit cu o găselniță de zile mari, au trimis Hotărârea pentru prelungirea stării de alertă spre informare Parlamentului, evitând în felul ăsta un vot în legislativ dar și scutirea PSD-ului de a vota pentru prelungire, în contextul în care iar se răzgândeau, ținând cont de faptul că inițial au afirmat că nu votează.

Sigur, legislația e un pic ambiguă, tocmai de aceea, dacă n-ar fi fost parte a unui blat politic PNL PSD, în acest moment ședința de plen a Camerei Deputaților trebuia obligatoriu suspendată și toată lumea trebuia pusă la muncă pentru elaborarea unui proiect de lege care să clarifice această situație de prelungire a stării de alertă. Mâine ar trebui declanșată procedura de urgență pentru adoptare, Senatul urmând să dea vot maine seară, iar Camera Deputaților vineri, așa încât, spre după-amiază, președintele să poată promulga legea, urmând publicarea în Monitorul Oficial și intrarea în vigoare.

În schimb, președinții Camerei și Senatului, Marcel Ciolacu, președinte și al PSD, respectiv Robert Cazanciuc, tot din partea PSD, trimit o scrisoare lui Orban, pe care îl roagă să explice ce a avut în minte pe acest subiect. Până pleacă scrisoarea, până ajunge poștașul, până citesc cei din aparatul de lucru al guvernului, până formulează răspunsul (au termen o lună), până vine poștașul la parlament, până fac ei ședință, vor trece evident cele 30 de zile la care se referă starea de alertă, așa încât toate prevederile gândite de liberali în pauzele de șpriț și trabuc își vor face efectul.

Prin urmare, nu putem accepta această bătaie de joc, totuși e vorba de o decizie extrem de importantă care nu poate fi lăsată doar la latitudinea guvernului și cer președintelui Camerei Deputaţilor și al PSD să clarifice de îndată această formă de balet pe care o practică în raport cu puterea liberală de la Cotroceni și Guvern. Soluția am enunțat-o mai sus”, consideră Cătălin Nechifor.

 

Sursa: stiripesurse.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.