Continutul Principal

Corina Crețu aruncă BOMBA în scandalul pe spitale regionale: ‘Guvernul nu a informat CE privind documentația. CE se opune cheltuirii banilor’

Data: 20 iunie 2019

Comisarul European Corina Crețu a declarat, joi, că ultima discuție pe care a avut-o cu Viorica Dăncilă cu privire la situația spitalelor regionale a fost în 2018. Ea a adăugat că reprezentanții CE nu au fost notificați cu decizia Guvernului de a cheltui banii pe documentație și că nu sunt de acord, conform Mediafax.

„Am văzut și eu poziția doamnei prim-ministru, dânsa se referea la o discuție pe care într-adevăr am avut-o la Palatul Victoria în data de 18 februarie 2018. Este vorba de o discuție pe care am avut-o la începutul mandatului său. După acea întâlnire am spus public că mă îngrijorează foarte tare stadiul întârziat al celor trei spitale regionale. Am discutat atunci diferitele posibilități. Din păcate constat că o luăm mereu de la zero, cu o discuție absurdă, pentru că am avut această discuție, după care în martie i-am trimis doamnei prim-ministru o scrisoare în care am întrebat-o, având în vedere variantele luate în calcul în discuție, care este decizia Guvernului României. Nu am primit răspuns la acea scrisoare, noi, Comisia Europeană. Am revenit cu încă o scrisoare în aprilie anul acesta. Este vorba de clarificări pe care Comisia Europeană le-a cerut de un an și jumătate”, a declarat Corina Crețu, în cadrul unei conferințe de presă.

Comisia Europeană nu este de acord ca banii alocați în exercițiul bugetar actual pentru construirea celor trei spitale regionale să fie cheltuiți doar pentru documentație.

„Am aflat din presă de la doamna prim-ministru că se folosesc acești bani doar pentru documentație, urmând ca construcția efectivă să fie făcută în perioada următoare. Precizez că noi, oficial, la Comisia Europeană, nu am fost notificați în legătură cu această decizie și nu suntem confortabili cu faptul ca banii alocați să fie distribuiți doar pentru documentație. Am fi vrut să vedem și o implementare efectivă”, a adăugat Corina Crețu.

Reacția comisarului european vine în contextul în care premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți, la un post de televiziune, că în acest exercițiu bugetar nu au mai rămas bani suficienți pentru construirea celor trei spitale regionale și că banii alocați au fost cheltuiți pe documentație, dar că a propus ca sumele necesare construirii celor trei spitale să fie alocate din următorul exercițiu bugetar. Premierul a precizat că a avut o discuție cu Corina Crețu în acest sens.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.