Continutul Principal

Corina Crețu, atac DEVASTATOR la adresa Guvernului: Se minte cu nerușinare!

Data: 14 aprilie 2019

Ponta a acuzat „cea mai dură campanie împotriva apartenenţei României la Europa” şi a avertizat că există riscul repetării crizei economice.

 

Referindu-se la unii dintre cei care l-au criticat atunci când era prim-ministru, el a spus că aceştia au învăţat „că întotdeauna se poate mai rău”.

 

„Cea mai importantă provocare în acest moment pentru noi toţi cei din PRO România, este că nu ne întoarcem niciodată în timp, nu ne întoarcem niciodată faţă de cei pe care azi îi criticăm. E un proiect de viitor, nu un proiect care să ne întoarcă în timp” a spus Ponta, răspunzându-le celor care acuză că urmează o alianţă cu PSD.

 

„De ce locul nostru nu este alături de cei pe care-i criticăm, de ce nu putem fi din nou împreună”, a întrebat retoric Victor Ponta, argument fiind imagini cu Liviu Dragnea invitând un jurnalist în baie, dar şi cu Viorica Dăncilă făcând afirmaţii sau gesturi catalogate drept gafe de către opinia publică, precu şi cu alţi reprezentanţi ai PSD.

„Dacă eu o să uit, să nu mă lăsaţi dumneavoastră să uit”, s-a adresat el sălii.

Atunci când am stat lângă ei, am greşit foarte tare vă rog să nu mă lăsaţi să uit acest lucru”

El a spus că „nimeni nu poate să teleormanizeze România şi nimeni nu poate să conducă ţara noastră cu un Fidesz cu accente de Dâmboviţa”.

„200.000 de euro intră azi în conturile unui partid politic care foloseşte acei bani pentru campanii împotriva noastră, pentru postaci. (…) Când stăteau lângă mine pe scenă de nu mai aveam loc să respir, nu mai eram securist şi mason, acum am aflat chestia asta.

Depinde doar de noi să dovedim că putem face lucrurile bune pe care le-am făcut, că învăţăm din greşeli. (…) Cred că dacă ne ţinem de ce am pornit, PRO România va fi în 2020 principalul partid de centru-stânga şi în 2024 va fi principalul partid al ţării. Nu am făcut PRO Romînia pentru alegerile pentru PE. Nici măcar pentru prezidenţiale şi pentru locale. L-am făcut pentru a avea un proiect în care să muncim împreună pe termen lung”, a afirmat el.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.