Continutul Principal

Daniel Constantin, lider Pro România: „PSD a întârziat intenționat bugetul”

Data: 8 martie 2019

Aflat în vizită la Oradea, Daniel Constantin, unul dintre liderii partidului Pro România, a acuzat PSD că a întârziat intenționat adoptarea bugetului pe 2019. În opinia lui Constantin, anul trecut a fost cel mai slab din punct de vedere al investițiilor, iar trendul va fi păstrat și anul acesta.

Daniel Constantin, lider Pro România: ”Este fără precedent ca în 7 martie România să nu aibă un buget. Nu ştiu dacă s-a mai întâmplat vreodată. Asta ce înseamnă? Asta înseamnă că nu vom avea nici în acest an investiţii, în primul rând. Asta înseamnă că promisiunile care s-au făcut prin buget sunt, de fapt, lucruri nesustenabile. Realitatea este una singură: PSD în mod intenţionat a întârziat bugetul, pentru că ştia foarte bine că nu are resurse financiare să fie puse în practică.

Cred că avem guvernul „minus” sau cum vreţi dumneavoastră să îi spuneţi, pentru că 2017-2018 sumele investite sunt mult mai mici decât în 2016.

Toate partidele ar trebui să aibă ca obiectiv de ţară, până la urmă, schimbarea cât mai rapidă a guvernării Dăncilă-Dragnea din motivele pe care le-am spus: nu avem buget, nu avem investiţii, avem o economie bazată doar pe consum şi o să ne împrumutăm după ce o să scadă şi ratingul de ţară, o să ne împrumutăm din ce în ce mai scump, lucru pe care mai devreme sau mai târziu o să-l resimtă cetăţenii.”

Daniel Constantin a criticat și Ordonanța 114, dar și modul netransparent în care guvernul actual schimbă legile.

Daniel Constantin, lider Pro România: ”Am abroga (…) Ordonanţa 114. Nu am fi de acord şi am abroga toate actele care ţin de Fondul Suveran. Fondul Suveran e cel mai mare jaf din istoria României din `89 până în prezent, dacă se va pune în practică. Toate companiile de stat, toate perlele economiei românești, ca să spunem așa, vor intra acolo și vor ieși pe o ușă laterală probabil către exterior, către interese personale și așa mai departe.

Logo Digi24.roCăutare Meniu

Regional Digi24 Oradea Daniel Constantin, lider Pro România: „PSD a întârziat intenționat bugetul”

Daniel Constantin, lider Pro România: „PSD a întârziat intenționat bugetul”

08.03.2019

Aflat în vizită la Oradea, Daniel Constantin, unul dintre liderii partidului Pro România, a acuzat PSD că a întârziat intenționat adoptarea bugetului pe 2019. În opinia lui Constantin, anul trecut a fost cel mai slab din punct de vedere al investițiilor, iar trendul va fi păstrat și anul acesta.

Daniel Constantin, lider Pro România: ”Este fără precedent ca în 7 martie România să nu aibă un buget. Nu ştiu dacă s-a mai întâmplat vreodată. Asta ce înseamnă? Asta înseamnă că nu vom avea nici în acest an investiţii, în primul rând. Asta înseamnă că promisiunile care s-au făcut prin buget sunt, de fapt, lucruri nesustenabile. Realitatea este una singură: PSD în mod intenţionat a întârziat bugetul, pentru că ştia foarte bine că nu are resurse financiare să fie puse în practică.

Cred că avem guvernul „minus” sau cum vreţi dumneavoastră să îi spuneţi, pentru că 2017-2018 sumele investite sunt mult mai mici decât în 2016.

Toate partidele ar trebui să aibă ca obiectiv de ţară, până la urmă, schimbarea cât mai rapidă a guvernării Dăncilă-Dragnea din motivele pe care le-am spus: nu avem buget, nu avem investiţii, avem o economie bazată doar pe consum şi o să ne împrumutăm după ce o să scadă şi ratingul de ţară, o să ne împrumutăm din ce în ce mai scump, lucru pe care mai devreme sau mai târziu o să-l resimtă cetăţenii.”

Daniel Constantin a criticat și Ordonanța 114, dar și modul netransparent în care guvernul actual schimbă legile.

Daniel Constantin, lider Pro România: ”Am abroga (…) Ordonanţa 114. Nu am fi de acord şi am abroga toate actele care ţin de Fondul Suveran. Fondul Suveran e cel mai mare jaf din istoria României din `89 până în prezent, dacă se va pune în practică. Toate companiile de stat, toate perlele economiei românești, ca să spunem așa, vor intra acolo și vor ieși pe o ușă laterală probabil către exterior, către interese personale și așa mai departe.

Nu poți să vii ordonanțe peste ordonanțe stabilite la partid, în birouri obscure. (…) Toate lucrurile trebuie făcute transparent, în Parlament.”

Liderul Pro România a vorbit și despre șansele pe care le are formațiunea sa la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Daniel Constantin, lider Pro România: ”Pro România, astăzi, are o şansă uriaşă. Se apropie alegerile europarlamentare şi pe fondul a ceea ce se întâmplă în ţară, cred că avem o ocazie extraordinară să ne clasăm pe primele locuri la alegerile europarlamentare.”

Sursa Digi24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA