Continutul Principal

Daniel Constantin (PRO România): Când văd dezbaterea dacă să fim în UE sau în afara ei mi se pare că sunt oameni care habar nu au şi de regulă sunt în zona PSD

Data: 7 mai 2019

Prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin, a declarat luni, la Târgu Mureş, că şi-ar dori o dezbatere amplă în privinţa exerciţiului financiar european 2020-2027, pe pachetul financiar şi pe plafonarea subvenţiilor pentru fermieri, el adăugând că amânarea acestei dezbateri este un obiectiv ratat de către România pe perioada preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, informează Agerpres.

„Mi-aş dori să fie o dezbatere mai amplă cu ceea ce se întâmplă din 2020-2027, pe cele două zone, pachetul financiar, mai ales că deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Anul trecut era o preocupare şi se spunea că pe preşedinţia României trebuie stabilit pachetul. Nu se va mai stabili pachetul financiar, eu aş spune că este un obiectiv ratat, nu se mai vorbeşte despre el, dar cred că ar fi fost bine, pentru că în felul acela poate că şi România ar fi putut să îndrepte anumite derapaje şi asta este principala chestiune pe care o avem: diferenţa între plata pe suprafaţă, pe care o primeşte un fermier din UE, alte ţări decât România, şi din ţara noastră. Cred că aceasta ar trebui să fie o prioritate. Discutăm de pachetul financiar 2020-2027 şi de noua Politică Agricolă Comună, dar nu îl văd pe ministru să iasă (…) Plafonarea este al doilea lucru. România s-a dezvoltat pe zona de agricultură datorită fondurilor europene, de aceea când văd dezbaterea dacă să fim în UE sau în afara ei mi se pare că sunt oameni care habar nu au ce vorbesc şi de regulă sunt în zona PSD”, a afirmat Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.

Daniel Constantin s-a întâlnit, luni, cu o serie de fermieri din judeţul Mureş, fiind însoţit de vicepreşedintele formaţiunii, Cristian Cosmin, candidat al Pro România pentru alegerile europarlamentare.

Prim-vicepreşedintele Pro România a arătat că şi-ar dori ca în perioada următoare preocuparea autorităţilor să fie ca sumele acestea să crească, să scadă diferenţa pe plata directă dintre fermierii români şi cei din Occident şi să se preocupe în continuare să nu existe acel proces de plafonare despre care se discută, în cazul fermelor mari.

Daniel Constantin a arătat că actualul Guvern nu face decât să prezinte „într-un mod măreţ” lucrurile pe care le reuşeşte şi că marea problemă este că nu doreşte să îşi asume nimic în cadrul unor ample dezbateri publice.

„În momentul în care vorbim de dezbatere publică se gândesc la beneficiile pe care le-ar aduce şi nu ştiu dacă ar fi beneficii. Important e să dezbaţi, să întrebi toţi fermierii. Probabil nu vor să îşi asume, fiindcă în momentul în care vii în faţa fermierilor, trebuie să îţi asumi lucrurile acestea în mod transparent şi deschis. Sunt câteva discuţii pe care le au cu liderii fermierilor (…) O modificare care ne poate afecta şi pe noi este modificarea bugetului, pentru că a apărut acest fond suplimentar pentru migranţi. Şi atunci cred că este unul dintre motivele pentru care nu se fac foarte multe dezbateri pentru că se tem că pachetul financiar viitor ar putea fi mai mic decât actualul, care este generos, nu a fost uşor să fie obţinut, este generos, a fost pe plăţi directe peste 12 miliarde de euro, comparativ cu 8 miliarde de euro în exerciţiul precedent, iar pe proiecte aceleaşi sume ca în exerciţiul financiar precedent. Se pare că acum va fi mai mic, probabil că acesta este motivul pentru care nu se discută”, a mai spus Daniel Constantin.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.