Continutul Principal

Eurodeputatul Corina Crețu, îngrijorată pentru persoanele vulnerabile din România: Efectele economice se transpun rapid în efecte sociale

Data: 12 iunie 2020

Europarlamentarul Corina Crețu atenționează autoritățile din România că viața multor români este afectată de criza economică provocată de pandemie, iar efectele economice încep să se manifeste.

”Un studiu publicat chiar astăzi arată efectele nefaste pe care le-au avut ultimele luni asupra veniturilor românilor. Datele nu sunt deloc îmbucurătoare şi oferă un tablou de moment asupra proporţiei în care aceste trei luni au făcut viaţa foarte grea multora dintre români”, a menționat deputatul european într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook.

Studiul arată că 67% dintre români au sărăcit din cauza pandemiei.

Potrivit fostului comisar pentru politică regională, ”efectele economice şi sociale abia încep să se manifeste. Dincolo de optimismul exprimat de unii dintre miniştri, realitatea este că România va resimţi şocul acestei perioade, sub multe aspecte.”

De asemenea, Corina Crețu consideră că în momentul de față autoritățile nu iau măsurile necesare pentru a atenua efectele negative asupra veniturilor românilor, întârziind majorarea de pensii sau de alocații.

”Am văzut că există o reticenţă când vorbim despre creşterea pensiilor sau alocaţiilor. Sunt foarte mulţi oameni a căror situaţie financiară a fost puternic vulnerabilizată, iar printre cei mai expuşi sunt tocmai familiile cu copii, precum și pensionarii”, a mai adăugat aceasta.

Corina Crețu reiterează importanța sprijinirii oamenilor simpli în acest proces de restabilire a economiei: ”Nu putem discuta despre economie ignorând situaţia angajaţilor. A sprijini sectorul economic nu înseamnă că trebuie acordată mai puţină atenţie oamenilor simpli.”

”Efectele economice se transpun rapid în efecte sociale, căci despre acest lucru este vorba”, subliniază europarlamentarul PRO România.

Deputatul european consideră că ”România a mers în direcţia bună tocmai în momentele în care guvernarea a gândit echilibrat între economic şi social.”

În ciuda situației de criză, autoritățile române nu își permit să ignore măsurile sociale, a concluzionat Corina Crețu.

 

Sursa: caleaeuropeana.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.