Continutul Principal

Gabriela Podașcă, purtător de cuvânt PRO România: Ministrul Sănătății aberează, nu există nicio corelație între emigrație și autism. Îi cer să bugeteze urgent Programul Național pentru Autism

Data: 30 ianuarie 2020

Purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podașcă, condamnă declarațiile ministrului Sănătății, potrivit cărora, din cauza „plecărilor persoanelor active în străinătate avem din ce în ce mai multe cazuri de autism“. Aceasta atrage atenția asupra faptului că ministrul ar trebui să evite să facă afirmații nefondate și, în schimb, ar trebui să-și facă treaba și să bugeteze urgent Programul Național de Identificare Precoce a Tulburării de Spectru Autist și Tulburări Asociate.

“Sunt de neacceptat culpabilizarea părintelui și etichetarea copilului. Asta cu atât mai mult cu cât această atitudine vine din partea unui ministru al cărui guvern nu este în stare să asigure infrastructura necesară diagnosticului și terapiei copiilor care suferă de tulburare de spectru autist (TSA). Majoritatea rețelei de sprijin este formată din organizații neguvernamentale create de părinți care au fost nevoiți să lupte singuri. Aceștia au creat comunități care oferă suport și terapie copiilor cu TSA și părinților acestora, a declarat Gabriela Podașcă.

Parlamentarul amintește că 1% din populația lumii suferă de tulburare de spectru autist (TSA). În ciuda faptului că este cea mai studiată tulburare, tocmai din cauza incidenței atât de mari, cauzele care duc la apariția TSA sunt încă necunoscute.

“Am depus, încă din 2018, modificări la Legea 151/2010, prevederi lucrate împreună cu mediul asociativ. Am propus un plan de depistare precoce a TSA, prin obligativitatea aplicării screening-ului la copiii cu vârsta între 0-3 ani. Am cerut crearea unui Registru Unic de evidență centralizată a persoanelor cu TSA, astfel încât să eficientizăm tratamentele și terapiile. De peste 2 ani de zile guvernarea are cu totul alte priorități. Există soluții concrete pentru acești copii și pentru familiile lor. Cerem PNL să voteze modificările legislative, iar ministrului de resort să-și facă treaba pentru care a fost numit în funcție și să aloce buget pentru Programul Național de Identificare Precoce a Tulburării de Spectru Autist și Tulburări Asociate”, a declarat purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podașcă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.