Continutul Principal

Invitatie dezbatere

Data: 8 aprilie 2019

Invitatie dezbatere

Politica de coeziune a Uniunii Europene susține investițiile regionale și sectoriale în dezvoltarea economică, fiind pe parcursul ultimilor 12 de ani un factor important în sprijinirea dezvoltării României în contextul pieței unice europene.

O componentă importantă a acestui spijin o reprezintă fondurile pentru inițierea start-up-urilor, dezvoltarea IMM-urilor și a turismului. În acest an se vor lansa ultimele programe de finanțare pentru IMM-uri, inclusiv pentru investițiile din turism, iar pentru exercițiul financiar 2021-2027, Comisia Europeană a lansat spre consultare publică principalele linii de finanțare la nivel de program.

Pregătirea și prioritizarea viitoarelor programe de finanțare reprezintă o prioritate pentru antreprenori și pentru autoritățile publice.

Pentru a prezenta viziunea noastră privind stategia de finanțare a IMM-urilor și pentru investițiile din turism, avem plăcerea de a vă invita, la o conferință adresată antreprenorilor dar și celor interesați de investiții și fonduri europene, în data de 11 aprilie a.c., începând cu ora 15.00, la Centrul de Afaceri din Sibiu, Sala Polivalentă, corp B, etaj 2.

Conferința va fi susținută de dl. Prof. univ. dr. Răzvan COTOVELEA, vicepreședinte național Pro România, specialist în politici de dezvoltare și fonduri europene. Invitatul nostru, a fost timp de peste 12 ani directorul general al unității naționale de coordonare a fondurilor europene pentru România, ministru adjunct al afacerilor europene 2012-2013 și fost ministru al comunicațiilor în anul 2013.

La dezbatere va fi prezent și Bogdan Ivan, vicepresedinte national, coordonator al departamentului de turism.

Pentru informații suplimentare, dr. ing. Fețeanu Gigi Dănuț, coordonator oficial Pro România Sibiu, telefon 0788 394 726

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.