Continutul Principal

Liderii PRO România, Victor Ponta și Daniel Constantin, vizită în Neamț

Data: 22 ianuarie 2019

Preşedintele Partidului PRO România, fostul premier Victor Ponta, se va afla marți, 22 ianuarie 2019, într-o vizită în județul Neamț. Acesta va fi însoțit de Daniel Constantin, prim-vice președinte PRO România, de deputatul, Ion Mocioalcă, secretar general al partidului Pro România și Constantin Iacov, secretar executiv PRO România.
Din delegația care îl însoțește pe fostul premier face parte și senatorul de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu care astăzi într-o conferință de presă a declarat că va construi ”o alternativă la PSD”, și a lansat totodată atacuri la adresa liderului social democraților, Liviu Dragnea, notează realitateadedambovita.net.

Vizita de mâine este o etapă din cadrul unui „tur de forţă” pe care conducerea PRO România o face în mai multe judeţe atât pentru lansarea proiectului politic cât și pentru pregătirea alegerilor europarlamentare.

Pe lângă întâlnirea cu membrii și simpatizanții partidului, conducerea PRO România va susține o conferință de presă începând cu ora 13:15.

Începând cu luna noiembrie 2018, filiala Neamț a Partidului Pro România îl are coordonator pe Liviu Harbuz.

 

sursa realitateadeneamt.net

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.