Continutul Principal

Mihai Tudose îl UMILEȘTE pe Liviu Dragnea: ‘Este bătaia de joc la adresa ţării. E o mare mârșăvie. Bugetul e un dezastru, vitaminele nu se iau de nebune’

Data: 4 februarie 2019

Fostul prim-ministru Mihai Tudose, deputat Pro România, a criticat, luni, întârzierea adoptării proiectului de buget pe 2019, susţinând că este „o mare mârşăvie” ca ţara să fie lăsată să funcţioneze în fiecare lună ”cu o doisprezecime din buget”.

„În primul rând aş întreba: Care buget? Unele dintre elementele deciziei pe care am luat-o este bătaia de joc la adresa ţării. Suntem în februarie. Înţeleg că este o mare mârşăvie să o tot lungeşti ca ţara să funcţioneze în fiecare lună cu o doisprezecime din buget, fiindcă bugetul pe care l-am făcut eu cu echipa mea în 2017 a fost un buget bun, a funcţionat în 2018, în pofida modului în care a fost guvernată. Dar să aplici acum, cu toate creşterile care sunt la energie, la salarii, la salariul minim, la cheltuielile de personal, să ţii ţara în acest sistem de tot aplicăm bugetul de anul trecut ca să ajungi în situaţia să vii cu un buget care este un dezastru, după cum am văzut schiţa, dar, repet, deocamdată, nu este (n.r. – bugetul) pentru că e ca în poveste: astăzi îl zărim şi el nu e”, a spus Tudose, întrebat despre proiectul de buget.

El a spus că nu înţelege de ce adoptarea bugetului s-a amânat.

„Nu înţeleg, suntem în februarie. Dacă el (bugetul – n.r.) ar fi gata astăzi, votat în plen, în luna martie autorităţile locale tot nu l-ar avea gata. Deci orice zi de azi pe mâine înseamnă că bugetul ajunge la autorităţile locale prin aprilie. Dacă vi se pare că asta înseamnă grijă faţă de ţară, plus vitamina D…”, a adăugat Mihai Tudose.

Citește și: Atomica a fost lansată! Ce vrea să elimine Guvernul – Sute de mii de români sunt vizați

Fostul premier a criticat şi afirmaţia liderului PSD, Liviu Dragnea, referitoare la finanţarea programelor de acordare a vitaminei D pentru copii.

„Despre celebra propunere cu vitamina D, dacă ar trăi în lumea reală ar şti, pe de o parte, că vitaminele nu se iau de nebune când vrea oricine, ci pe bază de prescripţie, oricum pentru copii sunt gratuite, deci – bine aţi venit în realitatea românească!”, a mai spus Tudose.

 

sursa stiripesurse.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.