Continutul Principal

Necesitatea adaptării politicii energetice a României la contextul european și internațional actual

Data: 5 martie 2019

PRORomania

România are nevoie de o actualizare a proiecțiilor de dezvoltare pe termen mediu și lung ale sectorului energetic. Trebuie să răspundem noilor provocări din energie și este nevoie de acest demers pentru a putea fructifica noile oportunități apărute în contextul avansului tehnologic.
PRO România, prin Departamentul de Energie al Partidului PRO România, condus de vicepreședintele Răzvan Mitu, în parteneriat cu Editura Club România, reprezentată  de  Marius Stoian, au organizat luni, 04 Martie 2019, la Hotel Golden Tulip din  București, o serie de dialoguri pe tema energiei.
Principalele teme de discuție au vizat sectorul energetic actual, eficiența energică și creșterea economică, precum și  finanțarea și digitalizarea în energie.  În cadrul dezbaterilor a fost conturată și necesitatea  unor  inițiative legislative pentru facilitarea dezvoltării sectorului. Temele abordate  ocupă un loc important pe agenda publică a României.
Într-un context din ce în ce mai globalizat, țara noastră trebuie să își dezvolte politica energetică în contextul schimbărilor pe plan european și internațional. Astfel, prioritățile energetice trebuie elaborate în scopul îndeplinirii obiectivelor Uniunii energetice ale UE.
Prin această sesiune de dialoguri, PRO România  a urmărit  intensificarea  schimbului de idei al specialiștilor  în energie pentru a îmbunătăți Strategia Energetică a României, dar și mediu energetic per total. România trebuie să aibă în vedere câteva elemente strategice cheie pentru asigurarea obiectivelor stabilite la nivel internațional.
Ioana Petrescu, coordonatorul Consiliului de Strategii Guvernamentale și vicepreședinte al PRO România a declarat în cadrul dezbaterilor: „Astăzi continuăm seria de dezbateri cu specialiștii pentru completarea programului de guvernare PRO România. Credem în profesionalism înainte de toate și ne consultăm cu oameni pricepuți pe fiecare domeniu, indiferent de orientare sau apartenență politică. În ultima vreme se dau ordonanțe de urgență peste noapte, fără niciun fel de consultare și care se modifică în punctele esențiale doar câteva săptămâni mai târziu. Guvernul actual tot produce biciclete cu piese lipsă și apoi încearcă să repare bicicleta din mers. Noi încercăm să construim o bicicletă performantă de la început cu ajutorul experților în domeniu.”
La finalul dezbaterii, prim-vicepreședintele Daniel Constantin a declarat că își dorește crearea unui Grup Consultativ format din specialiști neafiliați, care să sprijine Departamentul de energie PRO România în elaborarea de politici sectoriale.

 

Departamentul de energie PRO România

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.