Continutul Principal

Nicolae Bănicioiu, premiat de ministrul grec al Sănătății: Avem foarte multe vise comune de împărtășit

Data: 30 ianuarie 2019

Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a fost premiat peste hotare pentru contribuția sa în domeniul sănătății.

Concret: Bănicioiu a primit, miercuri, un premiu din partea ministrului grec al Sănătății, Andreas Ksanthos, pentru contribuția sa la îmbunătățirea sistemului de sănătate grec și a turismului medical.

La eveniment a participat și primarul Atenei, Georgios Kaminis, așa cum se poate observa în imaginea de mai jos, obținută în exclusivitate de PSnews.ro

PSnews.ro a luat legătura cu fostul ministru Nicolae Bănicioiu, care ne-a precizat: ”Pe mine mă onorează acest premiu, evident. Consider Grecia a doua mea casă pentru că vin destul de des aici și cred că că avem foarte multe lucruri în comun, și noi românii, și grecii. În domeniul Sănătății cred că avem foarte multe vise comune de împărtășit și cred că de multe ori noi ne-am inspirat de la ei și cred că putem spune că au fost momente în care și ei s-au inspirat de la noi. Uitați, avem foarte mulți studenți care au făcut medicina în România, sunt foarte mulți doctori care vorbesc românește în Grecia. Cred că sunt foarte multe puncte de contact și de colaborare care trebuiesc continuate și de acum încolo”.

Nicolae Bănicioiu a fost ministrul sănătății în guvernul Ponta 3 și ministrul tineretului și sportului în guvernul Ponta 2.

În anul 2004, Nicolae Bănicioiu a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. După finalizarea studiilor s-a implicat în viața politică, alăturându-se membrilor Partidului Social Democrat, fiind ales în același an deputat în Parlamentul României. Din 2006 este președintele „Tineretului Social Democrat”, iar din 2008 este Chestor al Camerei Deputaților. În 2017, a demisionat din PSD și a trecut la Partidul Pro România.

sursa psnews.ro

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.