Continutul Principal

Comunicat: Mihaela Huncă solicită o nouă lege a educaţiei

Data: 13 noiembrie 2018

eee

Deși sistemul de învățământ din România se confruntă cu severe lacune legislative, niciun ministru dintre cei care au condus, cel puțin în actuala legislatură, Ministerul Educației Naționale, nu a început elaborarea proiectului unei noi legi a educației. Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, a prezentat în plenul Camerei Deputaților o declarație politică prin care a atras atenția factorilor decizionali cu privire la obligativitatea inițierii unui astfel de demers.

De asemenea, Mihaela Huncă a subliniat lipsa de predictibilitate și incapacitatea de a respecta țintele strategice asumate, care au caracterizat ultimii doi miniștri ai educației:

”Ministerul Educației Naționale și-a asumat, prin doi miniștri, atât elaborarea proiectului unei noi legi a educației, cât și consultarea în acest sens a tuturor factorilor implicați în sistemul de învățământ. Mai mult, Ministerul Educației Naționale a transmis, în mod oficial, prin ministrul de la acea dată, domnul Liviu-Marian Pop, că își propune ca dezbaterile asupra proiectului legislativ să fie eșalonate pe întreg parcursul anului școlar și universitar 2017-2018, astfel încât, în luna mai 2018, proiectul de lege să fie depus în Parlament, creându-se condițiile intrării în vigoare în anul școlar 2018-2019. Suntem în luna noiembrie a anului 2018. Nu doar că nu s-au creat condițiile intrării în vigoare a acestei atât de necesare legi, dar nici măcar nu a fost elaborat proiectul noului act normativ și, evident, nu s-a desfășurat nicio dezbatere pe această temă”.

 

Criticând atitudinea reprezentanților Ministerului Educației Naționale, Mihaela Huncă a amintit parlamentarilor faptul că sistemul educațional este obligat să performeze în ciuda carențelor mari de ordin funcțional, generate de modificările legislative:

”În aceste condiții, degeaba mai afirmăm că o educație de calitate este prioritate națională. Este inutil să mai cerem managerilor unităților școlare performanță și eficiență, atât timp cât suntem incapabili să le oferim cadrul legislativ obligatoriu pentru atingerea acestor indicatori”, a concluzionat deputatul Pro România.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.