Continutul Principal

Daniel Constantin (Pro România): Punem la bătaie oameni de calitate

Data: 22 noiembrie 2018

Ieri, prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin (foto), a declarat, la Deva, că speră la un scor bun la alegerile europarlamentare.
„Principalul atu al partidului nostru este că punem în faţa electoratului oameni care au demonstrat ceva. Dacă vă uitaţi, în Pro România sunt opt foşti miniştri, care atunci când vor candida nu se vor recomanda prin ce vor face, că măresc pensii etc., ci prin ce au făcut când au fost în funcţii publice. Dacă mergem pe oameni pe acest tipar, cred că vom obţine un scor bun la europarlamentare. Mai sunt cinci luni şi vom avea campanie electorală. Avem peste 11.355 de persoane care au accesat site-ul nostru şi s-au înscris în partid. Am făcut acest partid să punem oamenii de calitate în faţă şi să demonstrăm că suntem altceva decât ce există. Dincolo de măsurile economice, trebuie să ne preocupăm de măsuri care să ducă la creşterea calităţii vieţii românilor. Eu lucrez, împreună cu o echipă, la o măsură pentru reducerea birocraţiei în România”, a declarat Daniel Constantin într-o conferinţă de presă la Deva. (S.Popa)

sursa mesagerulhunedorean.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.