Continutul Principal

Discursul lui Iohannis, la judecata europarlamentarului Laurențiu Rebega: Multe din cele spuse sunt generalități!

Data: 23 octombrie 2018

LaurentiuRebega239

Președintele României Klaus Iohannis a avut o intervenție în cursul zilei de marți în plenul Parlamentului European în cadrul căreia a transmis un mesaj de unitate europarlamentarilor prezenți.

În acest context, redacția PSnews.ro a luat legătura marți cu europarlamentarul ECR, Laurențiu Rebega, pentru o opinie referitoare la discursul lui Klaus Iohannis la Strasbourg.

Astfel, în viziunea eurodeputatului, Klaus Iohannis a avut o prestație și cu plusuri și cu minusuri. La capitolul plusuri, europarlamentarul ECR a scos în evidență faptul că președintele a subliniat implicarea europeană a României, necesitatea integrării țării noastre în Schenghen, cât și faptul că Iohannis a tranșat ferm ideea de Europa cu mai multe viteze cu care nu este de acord. Minusul prestației lui Klaus Iohannis, în opinia lui Laurențiu Rebega, este că în discurs a făcut și referire în mod partizan la aspecte ce țin de politica internă a României.

Mai mult, Laurențiu Rebega a menționat rolul pe care trebuie să îl aibă Klaus Iohannis, cea a unei personalități care să unească națiunea, nereușind astăzi acest lucru: „aceste lucruri s-au văzut și în felul în care au receptat europarlamentarii discursul. Cei din partidele aflate la guvernare au fost critici, cei din partidele de opoziție au fost laudativi. Discursul președintelui ar fi trebuit să unească…”.

Apreciez faptul că președintele a subliniat implicarea europeană a României. Într-adevăr, pentru România, Uniunea este reperul fundamental al Europei viitoare. Mi-ar fi plăcut, însă, ca președintele să sublinieze preocuparea noastră pentru reforma Uniunii Europene. Dacă susținem Uniunea, nu o putem susține fără a apăra interesele naționale.

Mă bucur că președintele a insistat pe integrarea europeană, pe intrarea țării noastre în Schengen. Este esențial că președintele a afirmat că, pentru România, o Europă cu mai multe viteze este inacceptabilă.

Mi-ar fi plăcut ca președintele să fie mai concret în prezentarea poziției țării noastre. Multe din cele spuse sunt generalități care nu ne ajută cu nimic.

În fine, nu mi-au plăcut sugestiile partizane despre situația din țară. Aici, președintele greșește în același fel în care a greșit, luna trecută, doamna prim-ministru.

Pe de o parte, pe europeni nu-i interesează problemele noastre politice, care nu pot fi rezolvate decât de români.

Pe de altă parte, președintele trebuie, în acest moment, să devină personalitatea care să unească națiunea, care să aducă acea pace socială despre care vorbea recent chiar domnia sa.

Aceste lucruri s-au văzut și în felul în care au receptat europarlamentarii discursul. Cei din partidele aflate la guvernare au fost critici, cei din partidele de opoziție au fost laudativi. Discursul președintelui ar fi trebuit să unească…

N-a fost să fie!”, a declarat membrul grupului ECR din Parlamentul European, Laurențiu Rebega.

Sursa PSNEWS.RO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.