Continutul Principal

Pro România vrea demiterea Guvernului, nu remanierea!

Data: 30 octombrie 2018

LaurentiuRebega239

Europarlamentarul Laurențiu Rebega (Pro România) cere demiterea Guvernului, nu remanierea, ca urgență imediată pentru România. El își justifică solicitarea prin aceea că România trebuie să fie condusă de un alt Guvern la preluarea președinției UE.

”Pe 13 noiembrie, Comisia Europeană va publica Raportul MCV pentru România. La ce să ne așteptăm? Comisia a anunțat deja că va prezenta o analiză detaliată despre modificarea legislației în domeniul justiției luând în calcul și dacă au fost respectate cele două avize ale Comisiei de la Veneția pe Legile justiției și Codurile penale. Asta înseamnă că dacă viitorul raport ne este defavorabil (și e clar va fi!), dacă progresele de până acum ale României nu mai sunt considerate temeinice și ireversibile, țara noastră nu va scăpa de mecanismul de verificare și cooperare (MCV) nici în 2019!”, explică Rebega situația defavorabilă a țării noastre.

Mai mult, spune europarlamentarul Pro România, ”pe 14 noiembrie, Parlamentul European va vota rezoluția privind statul de drept în România, care e lesne de anticipat că va fi la fel de dură. Guvernul României a sfidat situația și a reușit să anuleze toate evaluările pozitive de până acum”. Rebega își încheie mesajul pe un ton sumbru: ”Această guvernare toxică a târât România în cea mai întunecată criză de până acum și cred că cea mai mare urgență a noastră este demiterea, nu remanierea! România are nevoie de o alternativă, iar președinția din ianuarie 2019 trebuie să ne prindă cu un alt Guvern!”

sursa Stiripesurse.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.