Continutul Principal

Victor Ponta anunță Marțea Neagră pentru România: Sunt două lovituri extrem de puternice

Data: 12 noiembrie 2018

ponta-1

Președintele Pro România, deputatul Victor Ponta, susține că vom avea parte de o nou eveniment de tip ”Marțea Neagră”, asta pentru că, marți, vor veni două documente importante dinspre Bruxelles. Este vorba despre Rezoluția Parlamentului European privind justiția din România, dar și raportul MCV, care se anunță a fi unul rău pentru țara noastră.

”Mâine va fi o Marțea Neagră pentru România. Se întâmplă două lucruri prin care nu am mai trecut: în primul rând, o rezoluție de sancționare, de condamnare, de fapt, a României, așa cum e întâmplă în Parlamentul European. De ce spun că este fără precedent? Pentru că este susținută de toate grupurile politice, inclusiv de socialiști, inclusiv de ALDE. În 2012, când am avut criza constituțională S&D, ALDE erau de partea noastră, PPE împotriva noastră. Acum sunt toți de acord, toți condamnă evenimentele din 10 august, modificările din justiție etc.

Tot o premieră, sper să nu fie așa, dar îmi e greu să cred că se mai schimbă ceva. Pentru prima dată în raportul MCV se va spune: Bulgaria e bună, România e rea. Mie nu-mi pare rău de Bulgaria, le urez succes, dar în trecut era invers.

Sunt două semnale, cu o lună înainte să preluăm președinția UE, iar Pro România cere Guvernului să nu ne facă de râs mai mult decât ne-au făcut de râs în astea șase luni.”, a spus Victor Ponta.

Victor Ponta face trimitere la celebra zi ”Marțea Neagră” din anul 2013, atunci când el era premier și lider al PSD, iar cei din PSD au încercat o modificare peste noapte a Codului Penal, dar se dorea și o amnistie și o grațiere.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.