Continutul Principal

Victor Ponta: România, guvernată după ureche. Dăncilă e dispărută la shopping în Orient

Data: 22 octombrie 2018

surse-victor-ponta-desemnat-secretar-general-al-guvernului-456894

România este guvernată „după ureche” a declarat, la Digi24, președintele Pro România, Victor Ponta. El s-a referit la recentele propuneri și discuții privind salariile românilor, discuții care au loc în absența premierului Viorica Dăncilă, aflată într-un turneu prin Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuwait.

„E totul făcut după ureche. Vă reamintesc faimoasa 25% în plus la salarii, după care nu ai banii și găsești tot felul de artificii. Acum mărești salariul minim. Creșterea salariului minim îți aduce venituri suplimentare pentru că, din privat, oamenii trebuie să dea salarii mai mari și atunci ai contribuții mai mari. Dar n-ai zis că lași mediul de afaceri? Ca îi asiguri stabilitate, predictibilitate. Eu am impresia că tot ce se întâmplă în această perioadă este o guvernare făcută după ureche. Să nu căutați o strategie, că nu există o strategie. Îi cunosc pe cei care sunt în spate: și pe domnul Vâlcov (Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă), și pe doamna Vasilescu (Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii)”, a spus Victor Ponta.

Nu există un șef de echipă, nu există un premier. Doamna Dăncilă e dispărută la shopping prin Orient. Iar domnul Dragnea are o problemă: cu legile justiției, cu procesele, cu dosarele. Și atunci, desigur, fiecare face după ureche ce-i trece prin minte și iese prost”, a subliniat liderul Pro România.

El a menționat-o, în context, pe Rovana Plumb, care a făcut parte și din guvernul său. „Orice om, dacă face parte dintr-o echipă cu o strategie integrată, poate să fie eficient. Acum nu există o echipă, nu există o strategie și fiecare face ce-l taie capul. Doamna Plumb (Rovana Plumb, n.r.) ar fi avut o prestație proastă și în guvernul meu dacă o lăsam singură să…Nici nu știu, cred că e în vizită cu doamna premier, fiind și ministru al Fondurilor europene, unde stăm dezastruos, și ministru al Educației, unde stăm mai rău decât dezastruos”, a adăugat Victor Ponta.

sursa Digi24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.