Continutul Principal

Ponta, amintiri despre metroul din Drumul Taberei: „Pe 25 septembrie 2013 …”

Data: 15 septembrie 2020

În preziua dării în folosință a magistralei 5 de Metrou – Drumul Taberei, fostul premier Victor Ponta a rememorat momentele de la inaugurarea lucrărilor, în urmă cu șapte ani.

Liderul Pro România, fostul premier PSD Victor Ponta, postat pe o rețea de socializare un videoclip de la momentul în care au început lucrările la Magistrala 5 și un comentariu în care a amintit ce s-a întâmplat atunci.

„Am pornit efectiv lucrările la Magistrala 5 de Metrou (Drumul Taberei) în data de 25 septembrie 2013 – alături de ministrul PNL al Transporturilor de atunci, Ramona Mănescu, și de ministrul PSD al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici!”, a scris Victor Ponta pe contul său de Facebook.

Potrivit celor arătate de fostul premier, galeriile au fost săpate cu un utilaj enorm de foraj, pe care constructorii l-au botezat „Varvara”

„Lucrările urmau să fie finalizate în 5 ani, iată că au durat 7 – dar măcar s-au făcut! Este prima magistrală pornită și finalizată după 1989 – și a costat aproape 1 miliard de Euro!”, a mai scris liderul Pro România.

Potrivit spuselor sale, în 2011, s-a stabilit ca investiția să fie finanțată dintr-un împrumut bugetar, iar în 2013, în timpul mandatului său, proiectul a fost propus spre finanțare europeană.

„Ceea ce nu știu românii – și trebuie să știe: lucrarea a fost gândită în 2011 să fie plătită 100% din banii bugetului (împrumutați cu dobândă). În 2012 am alocat aproape 100 de milioane de Euro din Fondul de Mediu (plus TVA și alte costuri care nu fuseseră incluse initial). Dar, cel mai important, în 2013 am reușit să trecem proiectul pe fonduri europene!”, a mai arătat fostul premier.

Victor Ponta a precizat că 85% din M5 este realizată din fonduri europene nerambursabile și doar 15% din bani alocați de la bugetul de stat, iar aceasta reprezintă o economie de aproape 800 milioane de euro.

 

Sursa:evz.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.