Continutul Principal

Ponta – Crețu: ”Orice partid normal la cap şi-ar dori..”

Data: 4 ianuarie 2019

Victor Ponta, a declarat vineri, la Reşiţa, că orice partid ‘normal la cap’ şi-ar dori să o aibă pe listele pentru europarlamentare pe comisarul european Corina Creţu.

‘Cred că orice partid normal la cap din România, începând cu Pro România, şi-ar dori să aibă un comisar european pe listă, pentru că nu ai niciun om mai bine pregătit. Mai departe, însă, ştiu că doamna Creţu încearcă să-şi ducă cât mai bine la bun sfârşit mandatul de comisar, iar când se va decide dacă va candida sau nu, în continuare, noi am fi foarte fericiţi să fie la Pro România. După cum vedeţi, de la PSD are numai înjurături. Cel mai interesant mi se pare că Dragnea de la PSD şi Codrin Ştefănescu de la PRM îi spun Corinei Creţu că nu e PSD-istă. Corina Creţu este de mai bine de 25 de ani numai la PSD şi, ca şi comisar european, am trecut, când eram prim-ministru, de la cinci miliarde de euro, grad de absorbţie, la 15 miliarde euro, bani veniţi în România în 2014, 2015, 2016. Este singura care a adus profit României zece miliarde euro’, a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul Pro România.

Totodată, Ponta a menţionat că, pentru programul ‘Garanţia pentru tineri’, nu a fost absorbit niciun euro din 2015 şi până în prezent. ‘Am vorbit pe parcursul zilei cu doamna Corina Creţu. Ştiţi câţi bani am absorbit din 2015, până acum, pentru Garanţia pentru tineri? Zero euro. E adevărat că nu putea să îi ia Teldrum banii aceştia sau FarmaVet, ci erau bani care să fie investiţi în proiecte pentru tineri. Oare în România nu era nevoie de proiecte pentru tineri, ca aceştia să aibă o şansă şi să nu mai plece din ţară? Era un proiect pe care l-am susţinut ca prim-ministru, pe care l-au susţinut europarlamentarii români şi comisarul european Corina Creţu. În schimb, auzim toate minciunile, că nu ne lasă Europa. Ce nu ne lasă Europa? Nu îi lasă să fure Europa! Şi atunci, Dragnea, cu Vâlcov, cu Teodorovici şi toată gaşca au descoperit că nu vor bani europeni. E ciudat, că Teodorovici a fost ministrul Fondurilor Europene în Guvernul meu şi am reuşit să luăm o mulţime de bani. Atunci, Europa era bună. Dar se pare că l-a stricat şi pe Teodorovici anturajul, aşa cum m-a stricat şi pe mine. Dacă te alături cu hoţii, greşeşti’, a precizat Ponta.

Europarlamentare, speranțe de 10%

La alegerile europarlamentare din acest an, el a spus că speră ca Pro România să obţină un scor de zece la sută, adică trei sau patru europarlamentari şi a menţionat că mizează, în campanie, pe sprijinul unor primari nemulţumiţi din PSD, care însă nu pot părăsi partidul pentru că şi-ar pierde mandatele. Ponta a afirmat că va deschide listele formaţiunii politice pentru europarlamentare, dar dacă va lua un mandat, va rămâne, totuşi, în Parlamentul României.

‘E mai frumos la Bruxelles, dar munca e mai importantă în Parlamentul de la Bucureşti. Pro România este un partid foarte nou şi încă nu destul de cunoscut. Încă sunt oameni care spun că vor să voteze cu Ponta, deci votează cu PSD, că Ponta e la PSD. În al doilea rând, în acest fel vreau să garantez pentru cei aflaţi pe următoarele locuri. Cei care vor fi pe lista Pro România sunt oameni cunoscuţi, nu doar în România, ci şi la Bruxelles, oameni care sunt cunoscuţi şi recunoscuţi, cu influenţă şi care pot reprezenta România la Bruxelles în următorii cinci ani cu foarte mult succes şi cu cinste, oameni care, pe lângă limba română, pentru că şi limba română a devenit o condiţie pe care nu reuşim să o îndeplinim la nivel de prim-ministru sau miniştri, să cunoască limbile engleză, franceză, care să cunoască ceea ce înseamnă Parlamentul European, Comisia Europeană’, a mai afirmat Victor Ponta. Liderul Pro România a avut, vineri, la Casa de Cultură din Reşiţa, o întâlnire cu circa 250 de simpatizanţi din judeţul Caraş-Severin.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.