Continutul Principal

Primele efecte ale legii Huncă la Botoșani: peste 1000 de elevi olimpici premiați

Data: 4 decembrie 2018

Legea inițiată de deputatul membru Pro
România Mihaela Huncă prin care autoritățile
locale asigură fondurile pentru premierea elevilor
care participă la olimpiadele școlare de la nivelul
județelor și sectoarelor municipiului București,
precum și a profesorilor care îi pregătesc pe acești
copii își arată primele efecte și în județul nostru.
Peste 1000 de elevi botoșăneni, care au obținut
premiile I, II și III la olimpiadele școlare județene,
vor primi stimulente financiare din partea Consiliului Județean. Potrivit reprezentanților
forului județean, recunoașterea performanțelor elevilor reprezintă o prioritate pentru
administrația județului, iar pentru a stimula mediul competițional va fi sprijinit actul
educațional, prin acordarea unor premii în bani.
„Este o satisfacție a unui proiect dus până la capăt și, până la urmă, un semn de
normalitate. Am inițiat această lege plecând de la experiența mea profesională
în sistemul de învățământ. Nu putem să avem rezultate în educație, decât dacă
stimulăm atât tinerii cu performanțe, cât și pe cei care se ocupă de pregătirea
lor. Odată cadrul legislativ asigurat, majoritatea consiliilor județene din țară
au premiat elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare. Totodată,
numărul mare de elevi care vor fi premiați la nivelul Botoșaniului îmi
reconfirmă faptul că județul nostru dispune de o resursă umană valoroasă,

extrem de bine pregătită, capabilă să susțină pe viitor dezvoltarea acestuia în
toate domeniile”, a declarat Mihaela Huncă.
„Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc cadrelor didactice care i-au pregătit
pe elevii olimpici. Fără sprijinul și îndrumarea dumneavoastră, stimați
profesori, aceste rezultate de excepție ale elevilor botoșăneni nu ar fi existat!
Vă înțeleg rolul și mă înclin, cu respect, în fața profesionalismului de care ați
dovadă, a precizat deputatul Mihaela Huncă

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.