Continutul Principal

Pro România intră la guvernare, PNL dislocă ALDE: variante de lucru în opoziție

Data: 20 mai 2019

PNL, USR-PLUS, PMP și Pro România aleargă să ‘bage mingea în poartă’ la alegerile europarlamentare din 26 mai ca să forțeze apoi schimbări la Palatul Victoria, au relatat surse din opoziție pentru ȘTIRIPESURSE.RO

1. PSD să nu atingă pragul psihologic de 30%. Opoziția speră că prin referendumul lui Klaus Iohannis să fie atrași la urne alegători care de obicei nu vin la europarlamentare. Paradoxal, o prezență mai mare la vot ar putea să pună în pericol a doua condiție.

 

2. Pro România, aspirator de parlamentari PSD-iști, să depășească scorul de 5%

 

Dacă se întrunesc cele două condiții, se vor pune în mișcare două planuri:

 

Planul de pe stânga: Ponta va forța o tentativă de puci în PSD pentru debarcarea lui Liviu Dragnea din fruntea partidului. Pro România va încerca să transfere suficienți parlamentari PSD cât să-l lase pe Liviu Dragnea fără majoritate în Parlament. Dacă planul lui Ponta va funcționa, Pro România ia în calcul să intre la guvernare cu un PSD din care a dispărut Liviu Dragnea, au spus surse din partid pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

 

Planul dreptei: PNL va încerca să negocieze altă formulă guvernamentală cu ALDE. Klaus Iohannis va conduce negocierile. Liberalii nu exclud o alianță cu „partea bună” a PSD-ului (Pro România).

 

PNL și Pro România pleacă de la idei diferite: Ponta vrea să-i tragă preșul de sub picioare lui Liviu Dragnea în PSD dar să rămână social-democrații la guvernare, iar liberalii vor un premier de dreapta fără PSD în Guvern.

 

Nu este exclus ca Pro România să facă jocul PNL și să pună umărul la debarcarea PSD de la Palatul Victoria dacă asta e cheia schimbării lui Liviu Dragnea.

 

O mare necunoscută este legată de UDMR, pentru că nici în Pro România și nici în PNL nu se dorește o colaborare cu maghiarii.

 

În PSD, liderii dau partidul la 35% și văd mai departe continuarea guvernării cu ALDE până în 2020.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.