Continutul Principal

Scrisoare deschisă a Corinei Creţu: Agenda politică a şovinismului merge mai departe fără a fi perturbată. Proiectul privind autonomia invită la intoleranţă

Data: 29 aprilie 2020

Eurodeputatul Corina Creţu, fost comisar european, a publicat o scrisoare deschisă în care arată că unele forţe politice sunt mai interesate de promovarea unor proiecte care invită la intoleranţă decât de probleme mai importante, cum e cazul combaterii pandemiei de coronavirus.

Toate ţările lumii, organizaţii naţionale sau internaţionale caută în aceste momente soluţii pentru depăşirea acestei perioade şi pentru redresarea economică de după. Din păcate, în România, în ciuda acestei drame care se desfăşoară în faţa noastră zilnic, agenda politică a şovinismului merge mai departe fără a fi perturbată. Gestul celor doi deputaţi UDMR care au iniţiat un proiect de lege privind autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc nu trebuie să treacă neobservat pentru că intoleranţa – la care invită şi cei doi iniţiatori – tocmai aşa ceva îşi doreşte: să funcţioneze neperturbată”, explică eurodeputatul Corina Creţu într-o scrisoare deschisă.

Corina Creţu menţionează faptul că a avut numeroase intervenţii pe această temă în ultimii ani. „Scriu aceste rânduri pentru că înţeleg foarte bine lupta împotriva acestui fenomen al urii faţă de România. Am luptat fără menajamente, încă din 2013, împotriva tendinţelor autonomiste şi anti-româneşti ale celor care au considerat util să arunce în derizoriu ideea de unitate naţională a României. Exact din acest motiv, în 2013 am solicitat retragerea Ordinului ”Steaua României” care i se conferise lui Laszlo Tokes – care din poziţia de ”reprezentant al României în Parlamentul European” (ce titulatură absurdă dat fiind contextul!) nu a făcut decât să militeze pentru desprinderea unei părţi din România, promovând neobosit ideea autonomiei”, mai afirma europdeputatul Pro România.

Redăm scrisoarea Corinei Creţu:

Trăim momente de cumpănă. Sănătatea şi chiar viaţa noastră sunt puse în pericol de această pandemie care ne afectează pe toţi, direct sau indirect. Toate ţările lumii, organizaţii naţionale sau internaţionale caută în aceste momente soluţii pentru depăşirea acestei perioade şi pentru redresarea economică de după. Din păcate, în România, în ciuda acestei drame care se desfăşoară în faţa noastră zilnic, agenda politică a şovinismului merge mai departe fără a fi perturbată. Gestul celor doi deputaţi UDMR care au iniţiat un proiect de lege privind autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc nu trebuie să treacă neobservat pentru că intoleranţa – la care invită şi cei doi iniţiatori – tocmai aşa ceva îşi doreşte: să funcţioneze neperturbată.

Scriu aceste rânduri pentru că înţeleg foarte bine lupta împotriva acestui fenomen al urii faţă de România. Am luptat fără menajamente, încă din 2013, împotriva tendinţelor autonomiste şi anti-româneşti ale celor care au considerat util să arunce în derizoriu ideea de unitate naţională a României. Exact din acest motiv, în 2013 am solicitat retragerea Ordinului ”Steaua României” care i se conferise lui Laszlo Tokes – care din poziţia de ”reprezentant al României în Parlamentul European” (ce titulatură absurdă dat fiind contextul!) nu a făcut decât să militeze pentru desprinderea unei părţi din România, promovând neobosit ideea autonomiei. Aşa cum am arătat atunci, din cele aproape 200 de luări de cuvânt din Parlamentul European de până în 2013, niciuna nu a fost în limba română. Iar în 2014, acelaşi Laszlo Tokes a devenit reprezentant din partea Ungariei în Parlamentul European. Ce dovezi mai potrivite că rolul său nu a fost niciodată acela de a apăra interesele României? S-a făcut dreptate şi în 2016 i-a fost retras Ordinul ”Steaua României”.  

Dar nu este vorba despre Laszlo Tokes, pentru că, din păcate, şovinismul nu poartă doar un nume sau o figură. Din contră, aşa cum vedem, aproape oricine poate fi purtător al acestor mesaje. Credeam că, odată cu trecerea timpului şi mai ales odată cu izbucnirea acestei crize, orice discuţie privind autonomia se va închide. În secolul în care trăim şi în care încercăm să găsim mai degrabă ceea ce ne poate aduce mai aproape unii de alţii, nu mai e loc de astfel de diviziuni pe criterii etnice. Nu credeam că în anul 2020, în România europeană pe care o celebrăm cu toţii, vom vedea astfel de gesturi care sunt expresii ale unor mentalităţi absolut depăşite, încremenite în nostalgii istorice care nu au adus decât suferinţă. Am uitat oare de episodul Târgu Mureş?  

Acest episod trist al unei noi încercări absolut josnice de obţinere a autonomiei pe criterii etnice îmi relevă şi cât de naivi suntem – sau cât de naivi suntem consideraţi: în timp ce discutăm cu toţii despre solidaritate, despre unitate, în timp ce majoritatea dintre noi facem tot ce ne stă în putinţă să ne unim forţele, unii caută cu tot dinadinsul dezbinarea. Constituţia României statuează clar, la Articolul 1, alineatul (1) că ”România e stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Trebuie să respectăm cu sfinţenie această prevedere, cu toţii.

 

Sursa: adevarul.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.