Continutul Principal

Tudose, despre semnarea podului peste Dunare in ultima zi de mandat: „Daca nu era gata, ma legam de scaun pana o faceam. N-am facut spectacol. N-am promis si l-am facut” | ATAC DUR la „dementul” Cuc, ministrul Transporturilor

Data: 18 aprilie 2019

Deputatul brailean Mihai Tudose (ProRomania) a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca n-ar fi renuntat, pe 16 ianuarie 2018, la fotoliul de prim-ministru daca nu se semna contractul pentru podul suspendat peste Dunare, „chiar cu riscul de a ma acuza toata lumea ca ma tin de scaun”.

Totodata, fostul premier a tinut sa mentioneze ca nu a vorbit atunci cand a ajuns la Palatul Victoria despre proiectul podului „pentru ca brailenii s-au saturat ca timp de 40 de ani toata lumea sa le promita ca se va face podul”.

„Urmaresc foarte de aproape proiectul, fara spectacol. Stiti ca n-am facut spectacol nici inainte. N am spus-o in cmapanie, n am spus-o nici cand am preluat mandatul de premier. Uite ca n-am promis si l-am facut. (…) Nu plecam pana nu faceam acest lucru, chiar cu riscul de a ma acuza toata lumea ca ma tin de scaun, ca vreau sa fiu prim-ministru. Am pus toata presiunea ca premier la ministrul Transporturilor sa faca lucrurile si sa le faca corect. Daca nu era gata, ma legam de scaun pana cand o faceam”, a precizat sursa citata.

In schimb, deputatul ProRomania l-a criticat in termeni duri pe Razvan Cuc (PSD), actualul ministru al Transporturilor, numindu-l „dement”, in contextul in care Guvernul Dancila nu a trimis nici pana acum Comisiei Europene cererea de finantare pentru podul suspendat, proiect cu o valoare de aproximativ 500 de milioane de euro.

„La Ministerul Transporturilor si la cel al Fondurilor Europene sunt doua monumente de incompetenta. Doamna Cretu (n.r. ProRomania, comisar european pentru dezvoltare regionala) a spus clar: <<Noi aprobam ce ni se trimite!>>. Am vazut doua declaratii halucinante ale monumentului de incompetenta Cuc. A spus ca i-a aratat doamnei comisar Cretu cate proiecte are in birou la el. Replica, doamna Cretu este o doamna si nu si-a permis, era:<<Ba, dementule, daca le tii in birou… eu le aprob cand sunt la Bruxelles>>. Ministrul Transporturilor, la Braila, cand a fost intrebat de unii dintre colegii dumneavoastra daca a trimis cererea de finantare, a spus ca ne trebuie oameni patrioti la Bruxelles. Raspunsul este acelasi: <<Pai, dementa ta, nu vrei sa trimiti tu actele acolo, ca sa le semneze cineva?>>. Poate inca nu a aflat ca podul peste Dunare si infrastructura conexa sunt in MasterPlanul de Transport aprobat de Bruxelles, in timpul Guvernului Ponta, pe vremea ministrului Ioan Rus. Niste extinctoare… Dumnezeule, trebuie pur si simplu luata hartia si trimisa la Bruxelles, atata tot. Ei au invatat o chestie si le e frica ca de dracu.. folosesti bani europeni, dupa ei vine OLAF-ul (n.r. Oficiul European de Lupta Antifrauda). Uite ce a patit cu Teldrum. Atunci, daca iei bani de la buget, nu vine OLAF-ul, vin ai nostri si aici mai faci o contestatie ca completul de 3, de doi jumate’, ca Curtea Constitutionala. Daca vine OLAF-ul e naspa..”, a mai adaugat Mihai Tudose.

Contractul pentru podul suspendat peste Dunare a fost semnat in ultima zi de mandat a lui Tudose ca premier, inainte cu doar cateva ore de sedinta Comitetului Executiv National al PSD, in care, dupa conflictul deschis cu Liviu Dragnea, s-a decis debarcarea parlamentarului brailean din fruntea Guvernului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.