Continutul Principal

Victor Ponta: Mi-e teama că am riscat în acest moment / Să sperăm că în decembrie, la parlamentare, o să fim sănătoşi că, după cum arată lucrurile, alegerile sunt mai importante decât sănătatea noastră, şi ăsta e un lucru rău

Data: 27 septembrie 2020

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a exprimat speranţa că în decembrie, la alegerile parlamentare, oamenii vor fi sănătoşi, adăugând că „după cum arată lucrurile, alegerile sunt mai importante decât sănătatea”, transmite Agerpres.

„Mă bucur că oamenii vin la vot. Eu, ca de fiecare dată în ultimul timp, n-am votat contra cuiva, am votat pro ceva, şi cred că după atâta ură şi scandal, cât a fost în ultima lună, o să ne aştepte patru ani destul de răi. Dar totuşi să sperăm că suntem sănătoşi şi că, în loc să ne ocupăm de alegeri, o să ne ocupăm chiar de sănătate, de educaţie, şi de ceea ce e important pentru oameni. În Bucureşti n-au cum să fie probleme. Bucureştiul, Clujul, Timişoara, Iaşi. Dar, în acelaşi, timp, sunt 18.600 de secţii de vot în ţară, în oraşe sărace, în comune, la sate, unde nu sunt condiţiile din centrul Bucureştiului, şi mi-e teama că am riscat în acest moment. Să se termine cu bine anul ăsta, şi să sperăm că în decembrie, la parlamentare, o să fim sănătoşi că, după cum arată lucrurile, alegerile sunt mai importante decât sănătatea noastră, şi ăsta e un lucru rău”, a afirmat Ponta la ieşirea de la urne.

În acest context, el arătat că în localităţile cu bugete mici „e foarte periculos”.

„În Bucureşti (…) au de toate oamenii. Dacă însă aş fi votat într-o localitate mai mică, cu buget mai mic, cu resurse mai mici, acolo într-adevăr e foarte periculos. Şi sper sincer ca cei care au pus votul mai important decât sănătatea sper să nu fi greşit, pentru că altfel plătim toţi”, a adăugat Victor Ponta.

 

Sursa: g4media.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.