Continutul Principal

Victor Ponta, PAS ÎN SPATE – Corina Crețu deschide lista Pro România la europarlamentare

Data: 25 februarie 2019

Comisarul european pentru Politica Regională, Corina Creţu, va deschide lista pentru alegerile europarlamentare a partidului Pro România, a anunţat luni, la Făgăraş, liderul formaţiunii, Victor Ponta. Până acum, Victor Ponta anunțase că el va fi cel care va deschide lista partidului la scrutinul pentru Parlamentul European.

Potrivit acestuia, experienţa pe care Corina Creţu a dobândit-o în Parlamentul României, dar şi în Parlamentul European o recomandă pentru această poziţie.

Fostul prim-ministru a adăugat că şi următorii candidaţi de pe lista Pro România, pe care nu i-a nominalizat, vor fi tot „oameni cu experienţă pe plan european”, care „se pot bate pentru România”, conform Agerpres.

Ponta a menţionat că şi el se va regăsi pe această listă, dar nu pe un loc eligibil, apreciind că este mai mare nevoie de el în Parlamentul de la Bucureşti, decât la Bruxelles.

Liderul Pro România a ţinut să sublinieze că în mod cert României îi este mai bine în Uniunea Europeană decât în afara ei şi că cei care susţin contrariul trebuie combătuţi.

„Credem că apartenenţa la Uniunea Europeană este cea mai mare realizare de după 1989. (…) Cele 17 miliarde de euro cu care România a contribuit din 2007 este mai puţin decât cele 51 de miliarde de euro cât a primit. (…) Pentru România e mai bine în Uniunea Europeană decât în afara ei”, a spus Victor Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Făgăraş.

Corina Creţu a declarat că este o „social-democrată convinsă” şi că s-a îndreptat către Pro România pentru că este partidul preocupat să respecte standardele europene şi să găsească soluţii la problemele reale ale oamenilor.

sursa stiripesurse.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.