Continutul Principal

Victor Ponta, prezent la Cluj, despre construcția spitalelor regionale

Data: 17 ianuarie 2019

Spitalele regionale sunt investiții care au fost mutate pentru următorul exercițiu financiar, iar licitațiile pentru achiziții din fonduri europene sunt blocate pentru următoarele 45 de zile, a declarat joi, 17 ianuarie, la Cluj, președintele partidului Pro România, Victor Ponta:

Dacă nu vrea Guvernul nu poate să ia niciun Consiliu Județean, să devină el beneficiarul proiectelor. Practic, banii s-au mutat pe exercițiul financiar 2021-2027. Deci, povestea că mai ia cineva anul ăsta sau la anul, vreun ban din cei pentru spitalele regionale nu e adevărată. Doi: nu poți să le iei, dacă Guvernul se opune. Comisia Europeană nu mediază între Consiliul Județean și Guvern. Zice: nu vă înțelegeți, vă certați? Nu v-i dăm! Și cu asta , basta! Deci, trebuie să avem un guvern care să vrea să sprijine cele trei consilii județene. Sunt blocate licitațiile din fonduri europene; din fonduri publice oricum nu facem achiziții pentru că nu avem buget. (Victor Ponta)

Fostul ministru al sănătății, Nicolae Bănicioiu, care l-a însoțit pe Victor Ponta astăzi la Cluj, e de părere că ar fi bine, dacă guvernul o va permite, ca investițile să fie gestionate de consiliile județelor în care urmează să își aibă sediile spitalele regionale:

Cred, deși inițial nu luam în calcul o componentă locală atât de importantă, deci, dacă lucrurile merg pe această direcție în haosul de acum, da, e posibil ca inițiativa să fie dată către local. Și atunci, din tot dezastrul ăsta cred că ar fi utilă o dezbatere cât mai urgentă cu noi, cei care am negociat, cu cei care sunt acuma la conducere, cu Ministerul Sănătății, cu Vâlcov, care înțeleg că el coordonează treaba asta, cu premierul României, că totuși e un proiect extrem de important și cu autoritățile locale, pentru a stabili ceea ce cerem de la Bruxelles pentru următoarea etapă. Pentru că, totuși Bruxelles-ul vrea să ne pună în buget niște bani, a confirmat-o și comisarul Corina Crețu. Și acești bani nu sunt chiar puțini. Dar trebuie să fim foarte clari când îi cerem. (Nicolae Bănicioiu)

sursa radiocluj.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.