Continutul Principal

Victor Ponta: PSD nu va avea susținerea PRO România la alegerile prezidențiale!

Data: 18 iulie 2019

Social-democrații au stabilit luni, în ședința Comitetului Executiv al PSD, că partidul va avea un candidat propriu la alegerile prezidențiale din toamnă, urmând ca în perioada următoare să discute varianta unei posibile susțineri și din partea ALDE și PRO România.

Contactat de PSnews.ro, liderul PRO România, Victor Ponta, a declarat că formațiunea politică pe care o conduce nu va susține un candidat PSD la alegerile prezidențiale din toamnă.

„PSD nu va avea susținerea PRO România la alegerile prezidentiale. La sfârșitul lui August o să decidem dacă vom avea un candidat propriu”, a declarat Victor Ponta pentru PSnews.ro

Amintim că și fostul premier Mihai Tudose, actual europarlamentar PRO România, a declarat că pentru PSnews.ro că PRO România nu va susține niciodată un candidat ales de PSD sau ALDE în reuniunile naționale de partid.

„Eu vă anunț că nu este nicio discuție în partid pentru că președintele partidului, Victor Ponta, este plecat din țară, iar discuțiile pe această temă vor începe în luna august. Până atunci, sunt păreri personale ca reacții la diverse declarații ale altor actori politici, că am văzut și eu că toată lumea speră și se comportă ca și cum ar avea susținerea totală a românilor, și PSD…Din ce am văzut.

Noi, PRO România, putem să avem un candidat foarte bun, care ar putea fi susținut de ALDE și de PSD. Sau putem să găsim, toată partea stângă, un candidat care să nu fie nici de la ALDE, PSD sau PRO România, ci să fie o personalitate de stânga care să fie susținută de toți. Ideea că PSD sau ALDE ține un Congres, stabilește că de la ei cel mai bun este Viorica Dăncilă sau Călin Popescu Tăriceanu și noi să susținem așa ceva, uitați-o

Ceea ce a lansat Victor Ponta pe piață a fost să găsim pe cineva care chiar să se ducă la Cotroceni. Hai să găsim pe cineva. Nu stabiliți voi pe cine și noi îl susținem. Nu merge așa, a declarat fostul premier Mihai Tudose.

Sursa: PSnews.ro

  1. D-ul premier a zis bine , este o idea bine venita sa alegeți un președinte din afară partidilor, dar nu uitam ca experienta diplomatică si politica conteaza , ce este in jurul Romanie necesita cineva care uniste partidele ca sa ieasa românia la suprafață, Domul victor Ponta a inteles lectia si să adaptat la cerința poporului roman , si a asimilat forte bine jocul europei si ce vor. Domnul Victor Ponta este potrivit la postul de presedinte si vad ca are posibilitatea sa aliniază romania cu europă mare.

  2. Atitudine corecta si clara a Partdului PROROMANIA Liderii sai au un mesaj foarte clar , nu ametitii si incompetentii din PSD sau din ALDE vor face agenda Partidului PROROMANIA.

  3. Stimate Domnule Ponta,
    Va felicit pentru realizările dumneavoastră și pentru
    Va voi susține la fel ca în anii anteriori!
    Cu stima,
    Povel Luminita

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.